Ce contin cele mai ciudate pachete pe care studentii le-au primit de la parinti


Daca ti-ai petrecut cativa ani prin camine (sau macar cateva luni), atunci sigur stii cum sta treaba cu pachetul de acasa. Daca ai si practicat acest „sport”, inseamna ca ai si cateva povesti bune in ceea ce priveste continutul pachetului de la parinti (chiar te rugam sa ni le lasi intr-un comentariu).

De curand, un prieten ne-a spus ca cel mai ciudat lucru pe care parintii i l-au pus in pachetul de acasa a fost o franzela invelita in staniol. Nu ni s-a parut ca ar fi chiar cel mai ciudat lucru pe care ti-l pot trimite parintii (desi…), asa ca am adresat aceasta intrebare mai multor cunoscuti: Care este cel mai ciudat lucru pe care l-ai gasit in pachetul de acasa?

Raspunsurile ne-au pus un pic pe ganduri…

01 02

M.M., 35 de ani – fost student la Politehnica

Cel mai ciudat lucru pe care l-am gasit in pachetul de acasa? Banii bagati intr-o punga si ascunsi in borcanul cu fasole. Mamei i-a fost frica sa nu ii fure mecanicul de tren, sa nu umble el prin pachet si sa dea peste fabuloasa suma de 3 milioane (bani vechi). Bani erau pentru chirie… credea ea. De fapt, s-au dus toti intr-o zi jumatate in Vama. Mi-a fost atat de rau dupa week-end-ul ala din Vama, ca mi se intoarce stomacul pe dos de fiecare data cand vad in magazine fasole la borcan.

A.C., 27 de ani – fosta studenta la ASE

Ghiocei. Mi-a trimis mama pachetul pe 1 martie si a zis sa-mi faca ea si un martisor, asa… Evident, ghioceii au ajuns terci. Si era un buchet mare facut terci. N-am inteles niciodata ce-a fost in capul ei.

L.P., 22 de ani – studenta la Litere

Imi pune maica-mea vrute si nevrute. Tone de mancare. Eu ii tot zic ca mi se strica in frigider, dar ea insista. N-am ce-i face. In fine, cel mai ciudat mi s-a parut cand am primit clasicul plic cu bani la pachet, iar banii erau, de fapt, euro… Am intrebat-o pe mama de ce mi-a trimis euro si nu lei, si mi-a spus ca in cazul in care-i pun de-o parte sa nu se devalorizeze. I-am reamintit de mancarea care mi se „devalorizeaza” in fiecare luna in frigider.

A.T., 30 de ani – student vesnic la Politehnica

Prezervative. Chiloti si sosete. Nu ma plang, pentru ca sunt niste lucruri foarte utile, dar tre’ sa recunosti ca e cel putin awkward sa primesti asa ceva de la parinti. Unde mai pui ca uneori e un adevarat chin, pentru ca gresesc masurile, ba prea mari, ba prea mici – la chiloti ma refer. Iar io ii port, ca ar fi pacat sa-mi iau altii din moment ce am o gramada de perechi noi. Si uite asa, de-aia am uneori mersul mai ciudat (in cazul in care te intrebai). Si cand te gandesti ca am fi evitat toate astea si nu as fi fost obligat sa folosesc niciodata in viata mea prezervative cu arome daca mi-ar fi trimis bani, in loc de produsele respective…

D.A., 21 de ani – anul I la SNSPA

Cand mi-au zis ca au taiat porcul si ca-mi trimit si mie bunatati, m-am gandit la carnati, sorici si piftie, chestii d’astea. Imagineaza-ti ca eram ca un copil care astepta sa primeasca cadou de la Mosu’, iar cand a venit pachetul si l-am deschis, am crezut ca mi s-a schimbat din greseala pachetul cu al unui traficant de organe. In viata mea nu mai vazusem cum arata un ficat de porc. A fost socant… nici n-am stiut cum sa prepar chestia aia, o am si acum in congelator…

 

[sursa: http://metropotam.ro ]